marți, 6 decembrie 2011

De ce iubesc Romania

De ceva timp, mai exact de vreo 2 saptamani, ‘’se poarta ‘’ la TV  ‘’De ce iubesc Romania’’. Fel si fel de oameni , din tara dar mai ales de peste hotare, apar in cabina protv, intr-un miniclip de 60 secunde si spun pe scurt de ce isi iubesc ei tara.
Si eu  iubesc Romania. Nu m-am inscris pe site-ul Protv-ului  sa-mi arat patriotismul, insa scriu aici, la mine pe blog, ceea ce simt.
Desi pare un sablon, iubesc Romania pentru ca acolo m-am nascut, am copilarit, am invatat, m-am format ca om, m-am indragostit, am petrecut cei mai frumosi ani.
Pentru mine Romania inseamna ‘’acasa’’.Traiesc, simt, gandesc, vorbesc, iubesc si visez romaneste.
Iubesc Romania pentru ca sunt departe si imi lipseste.
Iubesc Romania pentru ca acolo sunt oamenii care tin la mine si ma iubesc .
Iubesc mancarea romaneasca. Ador petrecerile, iernile si sarbatorile romanesti.
Iubesc Romania pentru ca acolo imi incarc bateriilein fiecare an.
E Romania mea si o iubesc asa cum e

marți, 15 noiembrie 2011

Moldovencele vedete

Nu stiu cum se face ca majoritatea vedetelor feminine sunt moldovence.
 Sunt mai bataioase, mai frumoase, mai destepte, decat ardelencele sau oltencele? Sau sunt mai tupeiste? Sau…poate il au pe vino-ncoa’ ?
Nu se stie! Cert este ca ele, moldovencele apar pe prima pagina a revistelor, a ziarelor si a micului ecran. Cum dai o pagina, cum schimbi un post, hop iti apare o moldoveanca in campul vizual.
Poate destinul a fost mai darnic cu ele sau poate au prins job-ul potrivit la momentul potrivit, important este ca au ajuns in inimile si casele noastre.
Iasi-ul ni le-a dat pe: Iulia Vantur, Corina Danila, Laura Cosoi, Irina Schrotter. Monica Barladeanu, Catrinel Menghia, Oana Andoni, Simona Gherghe, Daniela Nane.
De la Piatra Neamt au venit: Mihaela Radulescu si Adelina Chivu.
Monica Columbeanu si Gabriela Vranceanu-Firea au venit de la Bacau.
De la Roman a venit regina surprizelor,  Andreea Marin-Banica.
 Onesti-ul ne-a dat o mare campioana Nadia Comaneci si o vedeta adevarata, Loredana Groza. Chiar si lady Bamboi, asistenta lui Maruta, tot de acolo vine.
 Anastasia Lazariuc si Anna Lesko sunt si ele moldovence veritabile, nascute dincolo de Prut.
Tot moldovencele ajung si femei de afaceri renumite, cum ar fi  Angela Cretu, care la numai 36 ani este director general la Avon Rusia este si ea nascuta in judetul Vrancea, cat si Manuela Necula, CEO Ogilvy Group Romania, nascuta la Iasi.
 Dupa cum se vede Iasi-ul  este locul unde trebuie sa cautam viitoare posibile vedete si chiar femei de afaceri.
Deci, daca esti frumoasa, desteapta, ai  tupeu si  esti moldoveanca, sansele tale sa apari pe prima pagina a ziarelor sau sa prinzi o emisiune tv sunt foarte mari. Multa bafta!


Ce ma enerveaza la TV

Sunt plecata din Romania de exact 17 ani si singurul post romanesc pe care pot sa il urmaresc este Protv International. El, Protv-ul imi mai amelioreaza din dorul de acasa, cateodata. Dar cateodata ma deranjeaza atat de tare pentru ceea ce arata romanilor de peste hotare, incat ma enerveaza.
Ma enerveaza ca… nu prea sunt stiri importante. Stirile internationale (daca exista) sunt spuse pe scurt, iar cele despre hoti, criminali, betivi, psihopati ocupa mai tot timpul. Poate ca, cu ajutorul lor postul tv face  rating (adica tine pensionarii si gospodinele in fata tv-ului aproape la fel de mult cat o telenovela turceasca), dar romanului din strainatate ii provoaca teama – cum ar fi stirea ca un nebun umbla slobod pe strazi si omoara oameni neviovati, sau ca un pervers a violat o fetita de 10 ani. Mai sunt si alt soi de stiri plictisitoare cum ar fi, stirea cum ca  3 tineri au cultivat cannabis in ghivece la mansarda unei cladiri din Craiova. Tinerii au primit mandate de arestare pentru 29 zile, etc…conform procedurii. Aceasta stire este prezentata la fiecare editie a stirilor (inafara de reluari), de 3 zile.
 Ma mai enerveaza ca la emisiunea ‘’Ce se intampla doctore?’’ prezentata de Oana Cuzino, primim sfaturi folositoare dar greu de urmat.
Mi-e draga Oana Cuzino pentru ca da bine pe sticla. Ma enerveaza ca ne invata cum sa imbatranim frumos (prin alimentatie sanatoasa, excursii in aer liber, gimnastica, somnul de minim 8 ore pe noapte), in timp ce ea se intretine prin clinici anti-ageing si foloseste proceduri de infrumusetare pe care femeia de rand nici in vis nu indrazneste sa si le permita (botox, masaje, solar, infasurari cu alge, fitness). De aceea ea arata atat de bine la cei 42 ani cu care se lauda prin toate revistele. Daca s-ar trezi zilnic la 6 dimineata , ar calatori cu transportul in comun in picioare, s-ar intoarce de la servici la ora 19 , ar verifica lectiile copiilor pana la ora 21, apoi ar pregati mancare pentru a doua zi, ar spala rufe, ar calca, ar face curatenie, ar dormi 5 ore pe noapte, iar in w/e ar merge la cumparaturi, la parinti apoi la socri, la cinema sau in parc cu copiii, sigur nu ar mai avea timp pentru ea si  sigur ar arata altfel. Dar asa…cu program lejer la cabinet si la tv, cu bona la copil si cu un sot trecut bine de prima tinerete si nu prea aratos, dar cu o situatie financiara care ii permite orice, stilul ei de viata ar fi si pacat sa nu fie sanatos!
Tot aceeasi d-na doctor, ne sfatuieste cum sa tinem copiii departe de obezitate, evitand fast food-urile si chipsurile  dar nu se uita la fiica ei care este daca nu supraponderala, undeva pe aproape. Oricat ar ‘’ingrasa’’ televizorul  se vede  clar ca fetita ei este grasuta si pufoasa.
Ma oftic ca  la emisiunile sportive sunt difuzate stiri, demne de aparut in Click, OK, Ciao si alte reviste de acest gen, cum ar fi: Sotia lui David Backam a nascut o fetita, Gigi Becali a vizitat Mormantul Sfant si Zidul Plangerii, Nadia Comaneci si Ghe. Hagi au fost la deschiderea parcului de distractii ‘’Terra Park’’, fosta sotie a lui Cristi Borcea a condus masina cu 114 km/ora in localitate si i s-a retinut permisul de catre politie (foarte bine!).Unde era  stirea din/despre sport?
Bombanesc si cand la emisiunea ‘’Happy Hour’’ sunt invitate  mai toate vedetele  sa-si anunte sarcina: Andra, Jojo, Luminita Anghel, Cristina Spatar, Giulia Anghelescu, Nicoleta Luciu- cu tripletii, etc. Oare  trebuie sa stie tot omul de rand cum a ‘’reusit’’ Luciu sa aiba tripleti?
 Cu aceleasi glume vechi, limbaj agramat si cantece de nunta ne plictisesc  Clejanii (Ionita si Viorica), in emisiunea lui Maruta aproape saptamanal.
Ma doare cand la emisiunile ’’Romania, te iubesc’’ si ‘’Dupa 20 de ani’’ ni se prezinta toate dedesubturile unor afaeri in care unii fura pe fata, cu acte in regula de la oameni simpli, de la stat , de unde pot. Urmarind aceste emisiuni am aflat ca statul roman a platit 3 mil de euro pt 1 km de autostrada pentru firma Bekel, ca fosti demnitari au falsificat documente si astfel au ‘’mostenit’’ hectare de paduri pe care le defriseaza dupa cum au chef si trimit lemnul la export lasand in loc paragina, cum ca romanul bea mult si prost alcool contrafacut, vin din surcele, glucoza si alte substante cu nume ciudat, iar ministerul stie dar nu poate face nimic pentru ca nu exista o lege exacta, ca in Romania traiesc peste 40 000 copii in orfelinate, iar legea adoptiilor spune ca pentru ca un copil sa fie dat spre adoptie  trebuie sa-si dea acordul prin semnatura toate rudele copilului pana la gradul IV(pe care de cele mai multe ori e imposibil sa le gasesti).
Fel si fel de reclame imi clipocesc in ochi indemnandu-ma sa semnez petitii pentru una sau pentru alta. Fel si fel de ONG-uri se lupta cu morile de vant sa schimbe ceva in Romania si bravo lor ca nu renunta.
Eu, omul de peste hotare, care nu beau, nu fumez, nu am pamanturi si paduri, nu am afaceri si nici copii abandonati ma uit la tv si bag la cap, ma duc val vartej si semnez petitii on-line, iar cei care intradevar pot face ceva, oamenii influenti, isi vad linistiti de ale lor, nici nu stiu ce se difuzeaza pe posturile tv pentru ca sunt ocupati cu altele - eventual sa mai adauge un zerou la suma din cont .
Ce bine se potriveste proverbul:’’Tara piere si baba se piaptana’’.
Iar eu, in loc sa schimb postul tv, ma enervez si incerc s-o fac pe patrioata de la distanta. Iar asta nu foloseste nimanui. Nici macar mie.

joi, 27 octombrie 2011

Limba noastra

Limba noastra-i o comoara     
                In adancuri infundata,                     
Un sirag de piatra rara
Pe mosie revarsata.

Asa incepe o poezie invatata in scoala generala, acum vreo 26 ani.

“In aceasta poezie, poetul basarabean Alexei Mateevici isi exprima sentimentele fata de limba sa natala’’, poate asa as fi inceput un banal comentariu vis-à-vis de poezie.
Consider ca fiecare  roman  care a trait (sau traieste) o perioada  de ani (sa zicem… un minim 10!) in Romania ar trebui sa vorbeasca romaneste. Nu perfect, dar sa poata purta o conversatie coerenta. Asta e parerea mea!
De aproape 20 de ani eu traiesc departe de tara, in Israel si intalnesc unii evrei-romani care nu mai stiu romaneste pt ca au “uitat’’, desi au trait decenii in Romania. Alteori, intalnesc israelieni care au trait in Romania in jur de 6-7 ani, timp in care au invatat limba si au facut o facultate, dar care au plecat de acolo acum 30 ani si inca vorbesc romaneste.
Deci…nu stiu? Sau nu vor sa vorbeasca?
Acum ceva timp, aici, in Israel am cunoscut o romanca, din Odorheiul Secuiesc. Sotul ei mi-a spus ca nu stie romaneste, dar araba vorbeste bine. Am uitat sa mentionez ca in zona unde eu locuiesc se vorbeste araba. Limbile oficiale ale Israelului sunt ebraica si araba, dar nu cred ca exista locuitor in satele arabesti care sa nu vorbeasca ebraica cat de cat.
Asa, sa revin la romanca din Odorheiul Secuiesc… Am remarcat ca desi se afla de doar patru ani in Israel, vorbeste foarte bine araba. Pentru ca aveam ceva care ma rodea in suflet, am intrebat-o de ce nu stie romaneste. Mi-a raspuns ca la scoala invatau cate 1-2 ore de limba romana pe saptamana si faceau literatura: Eminescu, Caragiale, etc si… nu prea a retinut mare lucru! Plus ca nu a avut cu cine sa converseze! Tare, nu?
Mai sa fie! Pai eu am invatat rusa in scoala generala si tot stiu mai mult comparativ cu cat stie ea romaneste!
Si ma intreb: nu stie romaneste pentru ca nu a invatat la scoala in Romania, sau pentru ca nu a vrut sa invete? In schimb, vorbeste maghiara, se subintelege, nu? Nu am nimic cu aceasta fiinta, chiar ne-am imprietenit, pentru ca… culmea, suntem romance amandoua!
Acum vreo doua saptamani, m-am dus sa cumpar un dulap de plastic si vanzatorul, auzindu-ne ca vorbim romaneste (eu si sotul meu) a intrat in vorba cu noi, bineinteles in romana. Din vorba in vorba, ne-a spus ca el s-a nascut si a crescut in Israel, ca  parintii lui au plecat din Romania acum 52 ani si ca pana la varsta pe care o are, adica 50 ani, nu a vizitat niciodata Romania. Am ramas muta de surprindere! Vreau sa spun ca acel om vorbea perfect romaneste, cu putin accent moldovenesc. Dar mi-a marturisit, rusinat, ca nu stie sa scrie si sa citeasca, pentru ca parintii lui nu l-au invatat. Asta sa fie baiul! Tot respectul pentru acest om!
Si iar ma intreb si ma rasintreb: cum e posibil ca un om care nu a calcat niciodata pe pamant romanesc sa vorbeasca romaneste, iar altul care s-a nascut si a crescut in Romania sa nu poata sa lege doua vorbe?
Rusinica si pentru mine (comparativ cu domnul de la paragraful anterior), pentru ca si eu am doi copii care stiu si nu prea stiu romaneste. S-au nascut si au crescut in Israel, iar in Romania mergem o data pe an, 2-3 saptamani. Vorbesc, povestesc, canta in romana, dar numai cand vor sau cand sunt nevoiti. Dar… mai fac si greseli. Cu scrisul si cititul stau mai prost pentru ca se incurca cu limba engleza pe care o invata la scoala. Dar pot purta o conversatie si nu au trait in Romania zece ani.
De asemenea, plesnesc de oftica atunci cand vecinele din Bucuresti ma intreaba: ’’Unde e copiii? De ce nu vine si ei in Romania?” Sau cand citesc cate un comentariu pe vreun site si intalnesc scrieri de genul: ’’v-a veni”, ”sa mutat’’, “va-ti intalnit”… etc.
Nu ma astept ca toata lumea sa scrie perfect gramatical (nici eu nu o fac), dar folosirea incorecta sau omiterea cratimei, imi zgaraie campul vizual, imi provoaca o gramada de nervi si ajung sa intreb pt a n-shpea mia oara: ’’Ce  naiba au invatat oamenii  astia in opt clase primare (obligatorii)?”
Oricum, inainte de a comenta pe internet, le recomand calduros sa folosesca site-ul http://dexonline.ro/

 
Ce pretentii sa mai avem de la o persoana sa foloseasca cutitul si furculita, sa arunce o hartie la cosul de gunoi de pe strada, sau sa duca mana la gura cand tuseste sau casca… cand acea persoana este agramata?!
Eu cred ca la baza sta educatia fiecaruia. Vorba mamei mele: “cei 7 ani de acasa’’.
Înviaţi-vă dar graiul,
Ruginit de mult
ă vreme,
Stergeţi slinul, mucegaiul
Al uitării `n care geme.



Caderea dictatorilor

In ultimii 25 ani au fost doua perioade cand au cazut dictatorii unul dupa altul. In anii ’89-’90  in Europa de Est si anul acesta in Africa de Nord.
Ceausescu a fost prins, pe cand incerca sa fuga din tara,  judecat la repezeala si  apoi impuscat la zid. Eu personal mi-as fi dorit sa zaca in inchisoare si sa se chinuie pana la sfarsitul vietii, asa cum a chinuit si el poporul roman mai mult de doua decenii. Sa manance exact ce  a mancat omul de rand - adica mai nimic, iar ca sa primeasca acel ‘’mai nimic’’ sa fie nevoit sa stea la cozi interminabile in soare sau frig, ore intregi.  Sa citeasca  si sa scrie  asa cum obisnuiam eu in fiecare seara de iarna,  cand eram eleva  si ma pregateam pentru treapta a II-a de liceu, la lumina lumanarii sau a lampii cu gaz recuperata din podul casei bunicilor. I-as fi lasat doar un amarat de radio la care sa auda ce bine e afara, asa cum ascultam noi  Radio Europa Libera.
Insa  a scapat de ‘’torturile’’ programate de mine, cu usurinta. Culmea e ca cei pe care i-a chinuit atatia ani au ajuns azi sa-l planga si sa-l pomeneasca!
Un alt cap tare, dictator, prieten cu Ceausescu, a fost Sadam Husein. Acum cativa ani si el a fost somat sa abdice de la conducere. S-a incapatanat, asa ca i-au venit de hac americanii.
Anul acesta tunisienii au dat startul revoltelor din Africa de Nord,  in urma unui apel pe Facebook. Dar asa cum poporul tunisian a fost curajos, la fel de istet  a fost  presedintele Tunisiei, Ben Ali . Si-a luat nevasta, copiii si banii si a fugit in Arabia Saudita sa-ti traiasca ultimile zile din viata linistit, atat cat s-o putea.
Inspirati de actiunea revolutionara din Tunisia, egiptenii  si-au inceput si ei protestul, dupa acelasi tipar, tot cu un apel lansat pe internet. Satui de dictatura lui Hosni Mubarak, de  peste 30 de ani, si a nivelului de trai scazut,  au cerut demisia. Bineinteles ca Mubarak s-a impotrivit, dar pana la urma a inteles ca nu se mai poate si si-a parasit postul. Acum zace in inchisoare, iar din cauza problemelor de sanatate, probabil nu o s-o duca prea mult.
Zilele trecute a trecut in lumea celor drepti (prin impuscare), sau mai bine zis (dupa cat rau a facut) in lumea celor strambi, si Moamar Qadaffi  impreuna cu fiii lui. Si asta tot din cauza ca s-a incapatanat sa renunte la conducere. Toate televiziunile s-au intrecut in a arata imagini cu dictatorul, candva inconjurat de luptatoare rusoaice,  acum cu capul plin de sange si lipsit de vlaga.  (Mie una mi s-a facut mila.)
De ce acesti oameni care au avut o tara la picioare nu au stiut sa renunte la conducere la timpul potrivit pentru a-si salva viata si a-si trai linistiti batranetile? Ar fi inutil sa intreb de ce nu au stiut sau nu au vrut sa  creeze o viata mai buna poporului lor, macar pentru a-si pastra postul  de conducere, daca nu din mila.
 Oricum, pe lista dictatorilor care vor urma sa cada, mai figureaza cateva nume, iar unii deja pariaza pe ‘’urmatorul’’.
Vom  trai si vom vedea….


miercuri, 26 octombrie 2011

Cateva lucruri care ma enerveaza la culme!

Ma enerveaza  mai multe lucruri (minore pentru unii, dar majore pentru mine), ca pe fiecare dealtfel.  Azi m-am hotarat sa le astern aici. Cine stie…. poate de maine nu ma vor mai enerva atat de tare!
Ma enerveaza, in trafic, soferii care nu semnalizeaza schimbarea directiei de mers: depasirile, virajele la stanga sau la dreapta, opririle.
Ma enerveaza  soferii care nu acorda prioritate atunci cand  le este semnalizat cu indicatoare.

Ma enerveaza  cei la care a devenit un obicei sa mearga gratis cu trenul sau cu tramvaiul. Le e atat de greu sa cumpere bilet?
Ma enerveaza cei care isi fac cumparaturile in supermarket si…’’poftesc’’ la produse de pe raft, cum ar fi: cutii de cola, ciocolatele, pe care uita (sau nici nu se gandesc) sa le plateasca la casa, iar apoi ies fericiti pe usa pentru ca au reusit sa pagubeasca statul sau proprietarul.
Ma enerveaza cei care vorbesc cu voce tare pe strada sau in locuri publice ca sa atraga atentia.
Ma enerveaza cei care arunca gunoiul pe geam, pe jos sau mai rau -  langa cosul de gunoi (atunci cand cosul este gol). De asemenea, ma enerveaza si cei care arunca sticle de plastic sau gunoi menajer in recipientele de hartie si invers.

Ma enerveaza cei care nu  stau la rand  si intra in fata fara a cere  permisiunea.
Ma enerveaza cei care asculta muzica cu volumul dat la maximum in masina, si mai au si geamul deschis.
Cam multe lucruri ma enerveaza, nu-i asa? :)

joi, 20 octombrie 2011

Never say never

1.     Sport extrem pe mare
Chiar daca am facut un curs de inot (pe care nu l-am terminat), eu tot nu am invatat sa inot. Frica de apa cred ca este principalul motiv care a contribuit la neputinta mea.
In schimb, am ajuns sa fac sport extrem pe mare.  Eu ma aflam pe o saltea pneumatica, ma tineam de niste manere si eram trasa de o salupa care mergea cu viteza mare. Nu eram prinsa cu vreo centura sau altceva. Nici macar asigurare pentru sporturi extreme nu aveam. Faptul ca am purtat vesta de salvare m-a facut sa prind curaj si sa fac nebunia!
Totusi, nu cred ca as mai avea curaj sa mai incerc asa ceva inca odata!
2.     Pui de balta
M-am intrebat de multe ori  cum unora le face placere sa manance feluri sofisticate de mancare ce contin serpi, greieri, lacuste, broaste si… sa mai dea si bani pe ele! Bleah….!
I-am inteles atunci cand am mancat  si eu pui de balta. Foarte gustos!  Mmm… mai vreau!
3.     Tocuri de 12 cm
In copilare, nu intelegeam cum fetele alea frumoase de la TV se cocoata  si merg pe tocuri de 12 cm. ’’Eu nu am sa pot merge pe asa ceva , niciodata!’’, spuneam raspicat prietenelor.
 Pana  acum cativa ani, cand mi-am cumparat prima pereche de pantofi  cu toc de 12. Si nu a fost greu deloc mersul pe toc foarte inalt, pentru prima data. Ba chiar am si dansat! Am prins gustul, iar acum in sertarul meu cu pantofi se odihnesc mai multe perechi cu toc de 12.
Cateodata imi place sa fiu inalta, ma simt puternica si frumoasa.
4.     Singura printre straini
Fiind singura la parinti, am fost ferm convinsa ca intotdeauna voi  ramane langa ei. Dupa revolutie, cand multa lume a emigrat din varii motive, eu il luam pe ‘’niciodata’’ in brate si negam orice gand sau idee de genul asta. Pana cand, intr-o zi, am lasat tot: familie, prieteni si facultate, si am plecat din tara, urmandu-mi jumatatea. Acum am familia mea, dar… gandul meu e mereu acasa, la cei dragi.
5.     + 20 kg
Toata copilaria si adolescenta am fost aproape anorexica. Am fost urmarita de porecle ca ‘’schiloada’’ sau ‘’uscata’’ de cand ma stiu.       Intr-adevar, eram foarte slaba. La 20 ani aveam  44-48 kg la 1,65m si aratam ca o fetita de 12 ani. Culmea e ca eu ma simtem bine cum eram iar cand vedeam o persoana mai plinuta pe strada imi spuneam ca eu niciodata nu o sa ajung asa!
Dupa doua sarcini, schimbare de clima si alimentatie, am ajuns sa fiu supraponderala. Undeva intre 64 -68 kg!
SO, NEVER SAY NEVER…..
P.S:  Ar mai fi doua lucruri pe care nu am crezut ca am sa le fac vreodata, dar acelea raman doar pentru sufletul meu...

Marley si alte animalute

Ieri seara, la postul tv FOX Movies, era filmul ‘’Marley & Me’’, film pe care l-am vazut acum ceva timp la cinema, la recomandarea unei prietene posesoare si iubitoare de animale.
Nu cred ca am urmarit un sfert din film (era faza cand ea pierde sarcina, iar Marley sta cu boticul pe piciorul ei, afectat si el de suferinta stapanei lui) cand robinetul de lacrimi s-a desprins si am inceput sa bocesc mai rau ca un copil mic.
Mi s-a derulat in minte tot restul filmului si chiar daca au fost destule  faze la care am ras, finalul filmului mi-a rupt sufletul. Asa ca am inchis televizorul si am incercat sa ma concentrez pe cateva patrate de Sudoku.
Iubesc animalele mult, mult de tot. Si culmea e ca am transmis dragostea asta si celor din jurul meu. Sotul si copiii mei  la randul lor adora  animalele.
Pana acum cativa ani am iubit cainii. Cand am fost mica am avut un soricar, Bobita, care dupa o perioada a paralizat de membrele inferioare. Mama mea i-a fact un carucior pe care i l-a prins cu un ham de piept si astfel bietul animal putea din nou sa alerge. Se uita lumea la catel ca la o ciudatenie, dar pe noi nu ne interesa. Important era ca Bobita sa poata alerga din nou. Caruciorul a functionat pana in ziua cand catelul a paralizat si de membrele superioare si apoi a venit sfarsitul.
Doua saptamani am mers la scoala cu ochii umflati cat cepele (de la plans) si am fost cu sufletul distrus. De atunci mi-am spus ca am sa iubesc animalele de la distanta, pentru ca nu cred ca as mai avea puterea sa mai trec prin asa ceva.
De cativa ani, din lipsa de caini, dragostea mea pentru animale s-a aruncat asupra pisicilor. Si intr-o seara, pe cand ma plimbam, am gasit un pisoi, l-am luat in brate si l-am adus acasa. Copiii s-au bucurat, sotul nu prea. Nu ca ar fi avut ceva cu animalul, dar era complicat pentru noi sa crestem un animal in casa. Motanul, Benjamin, s-a indragostit pe loc de sotul meu si… pentru ca si-a facut nevoile direct la cutia cu nisip, a ramas la noi. Statea si in casa, si afara. Cand il strigam, venea de oriunde s-ar fi aflat si nu s-a urcat pe masa niciodata sa fure mancare. In schimb, dormea pe cartile copiilor cand isi faceau lectiile, cu orele. Isi facea siesta pe marginea balconului, la aer, iar cand avea chef juca fotbal cu ceapa si cartofii din bucatarie.

Motanul meu ajunsese la 8 kg si a stat la noi trei ani pana intr-o zi cand s-a imbolnavit si, desi doctorul mi-a spus ca nu e nimic grav, el a murit. A fost groaznic pentru mine si cu mare greutate am trecut peste asta. Numai iubitorii de animale ma pot intelege.
Acum nu mai am in casa nici un animalut. Dar am grija de pisicile din fata casei. Le cumpar mancare cu sacii de 20 kg . Le deparazitez si le doftoricesc cand sunt zgariate. Ma asteapta in fiecare zi la ora 9 sa le pun mancare si sa le schimb apa. Dar nu mananca decat dupa ce le mangai si vorbesc cu fiecare in parte. Daca una lipseste, ma ingrijorez si incep s-o strig. Dupa ce raspunde la apel, pot pleca la servici, linistita. Si ele ne iubesc in felul lor si prind soricei, gandaci si  chiar pui de serpi.
Am renuntat sa vizionez filme cu animale cum ar fi ‘’Marley & Me’’, sau ‘’Beethoven’’ pentru ca imi redeschid ranile sufletului cu greu inchise de trecerea timpului.
Am dat in mintea copiilor sau a batranilor, cum s-o zice, dar ce sa fac daca imi sunt dragi animalele?